Peţitul
Peţitul este vizita efectuată de către mire la părinţii miresei, pentru a le cere
consimţământul în vederea căsătoriei. În zilele noastre, de cele mai multe ori
peţitul este o formalitate, şi de regulă părinţii sunt înştiinţaţi după ce
mirii au luat deja hotărârea să se căsătorească. Indiferent că vizita la părinţi
are loc înainte sau după ce mirii au decis căsătoria, peţitul se încheie cu
ciocnirea unui pahar de şampanie, eventual chiar cu o mică petrecere.
Inelul de logodnă
Inelul de logodnă reprezenta în trecut însemnul unei femei
prin care aceasta lăsa de înţeles eventualilor curtezani că este deja promisă
unui anumit bărbat. Piatra inelului de logodnă sugera statutul social pe care
acel bărbat îl avea. Cu cât era mai înstărit, cu atât piatra era mai rară şi
mai scumpă. Tocmai de aceea, se considera că dragostea adevărată este
reflectată de diamante, cele mai rare şi mai scumpe pietre preţioase. Alegerea
inelului de logodnă este o adevărată artă, cu atât mai mult cu cât viitoarea
soţie îl va purta la mână pentru totdeauna .
Ploconul
Acesta reprezintă primul cadou pregătit de viitorii miri
celor pe care aceştia şi-i doresc ca naşi. Ploconul cuprinde o găină (sau alt
tip de pasăre - pui, curcan, raţă, etc), o sticla de vin sau şampanie, grâu,
ulei, zahăr. Conform tradiţiei, mirii se duc la naşi neanunţaţi, ciocănesc la
uşă şi spun "naşule, am venit cu ploconul....uite-l! Ne cununi ori
ba?". Naşul trebuie să inspecteze cu atenţie ploconul, şi dacă este
mulţumit de ceea ce se află în coş primeşte darul: "Da, finule! Dă
ploconul încoace şi să fie cu noroc!". Dacă nu este satisfăcut, poate înapoia darul: "Cam sărăcuţ ploconul...luaţi-l cu voi şi mai veniţi când
mai creşte!", iar acest lucru înseamnă că nu este de acord să-i
năşească. În ziua de azi se întreabă înainte şi abia după se duce ploconul.
Cununia civilă
La primărie în faţa ofiţerului de stare civilă naşii trebuie să stea în
rând cu mirii. Naşul lângă mireasă şi naşa lânga mire. Părinţii
trebuie să stea în spatele copiilor lor.
Bărbieritul mirelui
Acest obicei reprezintă transformarea flăcăului în bărbat.
Unul dintre cavalerii de onoare (numit şi ,,frate de ginere,,) începe să-l bărbierească pe mire (se preface,
dând cu spumă de ras, pe care apoi o curăţă cu latura neascuţită a aparatului de ras).
La naşi
După bărbieritul mirelui toţi nuntaşii se vor îndrepta la naşi. Aici se va pune floarea în piept la ginere (în unele zone se pun şi bani împreună cu floarea), se ciocneşte un pahar se iau lumânările şi vor merge să ia mireasa pentru a merge la biserică.
Voalul miresei
În mod tradiţional, voalul trebuie
cumpărat de naşă care, împreună cu domnişoarele de onoare, se va ocupa de
„gătirea” miresei. Tot naşa va scoate voalul, când o aşază pe mireasă pe un
scaun în mijlocul oaspeţilor. Acest gest simbolizează trecerea de la statutul
de fată la cel de femeie măritată. De regulă, pentru a marca această trecere,
voalul este înlocuit cu o eşarfă, un batic sau o basma. Fata care va prinde
buchetul se va bucura în continuare de voal. Mireasa pune florile naşilor, părinţilor mirelui, părinţilor miresei, fraţilor mirelui, fraţilor miresei si apoi nuntaşilor ajutată de catre domnişoarele de onoare. Tot domnişoarele de onoare impodobesc maşinile nuntaşilor.
Turta miresei
La sfârşitul horei miresei, naşa rupe deasupra capului
miresei turta miresei în patru bucăţi (în mod tradiţional turta este cumpărată de către naşi), care se împart apoi tuturor celor
prezenti. Tradiţia spune că toţi ce vor gusta din turta miresei vor fi fericiţi şi vor avea mult noroc în anul următor.
Hora miresei
Această horă se mai numeşte şi `nunească` şi are menirea de
a celebra bucuria tuturor la vederea cuplului de miri alăturaţi pentru prima
oara. Toţi nuntaşii, alături de miri, naşi şi socri, încing o horă mare în faţa
casei miresei.
Aşezarea miresei la stânga mirelui
Poziţionarea miresei la stânga mirelui provine de pe vremea
când mirele îşi răpea iubita şi apoi se lupta pentru a o păzi de cei care
doreau să o recupereze. De aceea mâna dreaptă trebuie sa fie liberă, pentru
a putea mânui sabia.
Verighetele
Utilizarea verighetelor ca simbol al iubirii îşi are
originea în Egiptul Antic. Egiptenii credeau că prin inelarul mâinii stângi
trece o venă care duce direct la inima. Astfel, prin schimbul de verighete între soţi, se considera că se realizează o legătură directă între inimile lor.
Verighetele sunt realizate din aur (un metal pur) pentru a simboliza atât
durabilitatea căsniciei, cât şi puritatea sa.
Călcatul pe picior
Se spune ca primul dintre miri care va reuşi să-şi calce
partenerul pe picior în timpul mersului în jurul mesei (în biserică) va conduce în căsnicie şi va avea întotdeauna ultimul cuvânt de spus.
Mărturii
Mărturiile (bomboniere sau săculeţi cu bomboane) sunt
cadouri ale mirilor către invitaţi. Nuntaşii vor lua acasă aceste marturii. De
regulă mărturiile conţin 5 bombonele învelite în marţipan sau zahăr
caramelizat, simbolizând sănătatea, fericirea, fertilitatea, viaţa lungă şi
belşugul. Aceste mărturii se pot face cadou invitaţilor la local, prin aşezarea lor pe masă, la fiecare loc în parte.
Mărturiile pot avea adăugat un cartonaş cu numele persoanei care trebuie să se
aşeze, sau cu numele mirilor.
Aruncarea cu grau si orez
Grâul şi orezul se aruncă în calea tinerilor însurăţei ca
simbol al belşugului şi fertilităţii acestora. Se pot arunca şi la cununia
civilă, nu doar la cea religioasă.
Valsul miresei sau deschiderea serii de dans
Dansul cu care mirii deschid seara poate fi un vals sau
orice altă melodie pe care aceştia o doresc sau o consideră sugestivă. Acest dans a devenit
celebru în 1858, an în care prinţesa Victoria a Marii Britanii s-a
căsătorit cu prinţul Frederick William de Prusia. Prinţesa a lansat o adevărată
modă cu acest vals, ulterior nunţii regale din Marea Britanie, respectiva
melodie a fost interpretată la toate nunţile din Occident. Dansul lor este urmat de cel al
naşilor, al socrilor şi de abia apoi de către ceilalţi nuntaşi.
Furatul miresei
Furtul miresei este probabil cel mai răspândit obicei
tradiţional românesc. Mai mulţi nuntaşi, pe ascuns, şi feriţi de privirile
mirelui şi ale naşilor, răpesc mireasa şi o duc într-un loc ştiut numai de ei.
Apoi aduc pantoful acesteia sau altă dovadă pentru a demonstra mirelui că într-adevăr mireasa este la ei. Pentru a o aduce înapoi, se cere o
răscumpărare. Aceasta poate fi plătită în sticle de băutură, mici atenţii, sau
chiar îndeplinirea unor sarcini haioase. Mireasa este considerată a fi în grija
naşului până la miezul nopţii, şi a mirelui după această oră. De aceea, dacă
furtul are loc până în ora 12, naşul este cel care plăteşte răspcumpărarea, iar
după această oră mirele este cel responsabil.
Tortul de nuntă
Acesta este un simbol foarte important al nunţii, fiind
primul lucru pe care mirii îl împart atât între ei cât şi cu restul
nuntaşilor. Tăierea tortului este primul lucru pe care mirii îl fac împreună,
după cununie. Dacă are o compoziţie specială ce îi permite păstrarea la
congelator, etajul superior al tortului este păstrat astfel încât mirii să
guste din acesta la aniversarea unui an de la căsătorie.
Aruncarea buchetului
Fetele nemăritate se grupează în spatele miresei, iar
aceasta, fără a se uita, aruncă peste umeri buchetul de mireasă. Se spune că
cea care îl va prinde, sau care este cea mai apropiată de locul în care a căzut
buchetul, va fi următoarea care se va mărita în curând.
Scoaterea voalului
Naşa o aşează pe tânăra mireasă pe un scaun în mijlocul
nuntaşilor, unde în văzul lumii îi scoate voalul din păr. Scosul voalului
semnifică trecerea tinerei fete la statutul de femeie măritată, la casa ei.
Tocmai de aceea, odată cu scosul voalului, naşa îl şi înlocuieşte cu o eşarfă, un batic sau o basma
roşie, pentru ca toată lumea să ia aminte că fata s-a transformat în femeie.
Voalul scos este prins de mireasă în părul altei domnişoare nemăritate,
eventual chiar de către cea care va fi prins buchetul aruncat.
Jarteaua
Mirele îi va scoate miresei jarteaua de pe picior, se poate renunţa la mâini, iar scoaterea jartelei să se facă exclusiv cu
dinţii. Băieţii neînsuraţi se grupează apoi în spatele mirelui, iar acesta,
fără a se uita, aruncă jarteaua peste umeri. Se spune ca cel care o va prinde,
sau care este cel mai apropiat de locul în care a căzut jarteaua, va fi următoarul
care se va însura.
Trecerea pragului
Motivul pentru care se obişnuia ca mirele să îşi treacă
soţia în braţe peste prag atunci când păşeau pentru prima oară în căminul
comun, era acela de a o feri de spiritele rele ascunse sub pragul casei.
Ceva vechi, ceva nou, ceva de imprumut, ceva albastru
Există câte o semnificaţie pentru categoriile de obiecte de
mai sus. Ceva vechi (o bijuterie de-a bunicii, un evantai, un pieptene sau o
oglinjoară) simbolizează continuitatea familiei şi a generaţiilor care vor
urma. Ceva nou (rochia de mireasă sau accesoriile acesteia) sugerează viitorul
fericit pe care tinerii miri îl au în faţa lor. Ceva de împrumut (poşeta, un
pieptene, o oglinjoară, un ruj) va trebui luat de la o persoană cu noroc în
viaţă pentru a `împrumuta` norocul şi proaspeţilor căsătoriţi. Ceva albastru
(de cele mai multe ori jarteaua sau o batistuţă) semnifică fertilitatea
cuplului.
Am scris acest articol pentru a veni în sprijinul tinerilor, sper să vă fie de ajutor pentru întocmirea planului zilei, pentru bunul mers al evenimentului. O mare rugăminte pentru voi, vorbiţi cu părinţii voştrii despre ce obiceiuri faceţi, naşii trebuie să ştie şi ei ce au de făcut, ce trebuie să cumpere, planul zilei trebuie să ajungă negreşit şi la echipa foto-video pentru că ei sunt cei care au grijă de amintirile voastre.
Mult succes şi un eveniment frumos!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu